viața viitoare am să te cunosc după urma tatuajului cu numele meu

•February 11, 2015 • Leave a Comment

simt că te-am cunoscut într-un alt timp
într-o altă viață
îmi amintesc de tine
de colțurile gurii tale în care mi-am tăiat sufletul
când scriam poeme la 3 dimineața într-una din vieți
sau de cicatricea de sub coastele tale
rămasă de când te-ai tăiat într-un ciob sărind geamul
după ce jefuisem o bancă

oare crezi că destinul ne va auzi acum
și va naște locul în care să ne mai avem? …
pentru că strigând la destin mi-am pierdut cariera de cântăreață la un moment dat
și nu mai știu câte vieți mi-au mai rămas din cele 9 ..
le-am consumat pe toate până acum căutându-te
cu numele tău pe buze ca singura rugăciune cunoscută

îmi amintesc de tine, omule,
ești iubirea vieților și morților mele
una singură pentru toate rănile sufletului
pentru toate locurile în care nu ne-am avut
pentru toate rugăciunile, căutările, jefuirile băncilor
și pentru toate antitezele lumii

și nu mai știu dacă e mai bine
să te am deplin într-o singură viață
sau să fii motivul căutărilor mele pentru totdeauna

•November 6, 2014 • 1 Comment

când eram copil, credeam că cel mai frumos dar supranatural era sa poți citi gândurile oamenilor. eu nu voiam să zbor și nici să am o baghetă magică. am avut mâinile încleștate în doruri și aripile mi-au fost luate demult, cu mult înainte de a ști cum se foloseau. eu am vrut să cunosc mintea omului căruia îi auzeam contracțiile inimii și nu știam pentru ce bat. și a fost de ajuns să încerc să înțeleg ( într-o capacitate limitată ) de ce se întâmplă ce se întâmplă…de ce în oameni nu poți să crezi, de ce mint, de ce trădează, de ce pleacă

de ce suferă și de ce rănesc, de ce mor, de ce nu sunt aici, de ce nu iartă, de ce fug

și când am descoperit cea mai mică parte, mi-am dat seama că, încercând să înțeleg, m-am distrus pe mine însămi

R.

de ce alegem să iubim ceea ce ne distruge?

tu ce poți?

•September 1, 2014 • 1 Comment

azi pot să spun despre lucrurile care ne-au despărțit de noi

care ne-au desprins carnea de pe oase 

și s-au strecurat sub epidermă și au făcut răni

ca nopțile de iarnă și strângerile de mână

pot să văd toate lucrurile care au încetat să mai existe

gen memoriile pe care nici nu știam că le-am pierdut

și iubirile care s-au sinucis din cuvinte

pot să-mi dau seama când lucrurile se schimbă

când strigătele tac și mâinile își dau drumul

când memoriile ne chinuie și epiderma se sudează la loc

când oamenii mint, când lupii sfâșie și căprioarele se ascund

când vin ploile 

azi pot s-ascult monștrii care vin din noi

azi pot să scriu rândurile cele mai triste

despre toamnele pe care le-am purtat pe unghii

 

R.

 

•April 8, 2014 • 4 Comments

Forever young… forever 18…

 

Image

sentimentalism sălbatic

•March 26, 2014 • 3 Comments

să-ți spun, iubite, de ce te-am părăsit când mă iubeai mai mult?…

eu m-am născut o ființă sălbatică, pe vremuri, zeii mă țineau în colivie

și am scăpat, iar zborul meu a luat forma unei creaturi imperfecte,

gratiile transformându-mi-se în coaste;

și fiindcă tu n-ai avut niciodată oase deasupra inimii

mă vedeai cea mai exotică floare, când eu eram o pasiune răzvrătită cu buze vineții

sărutările tale puteau să ajungă mult înlăuntrul meu..

erai atât de bun și tandru, încât mi-era teamă că, dacă-mi vei descifra într-o zi tăcerile,

n-ai să mă mai iubești

căci eu, eu eram o biată ființă … pe sânul meu stâng găseai mereu sărutări amare

și nu înțelegeai de ce-mi miros omoplații a Ange ou Démon, când Coco Chanel a fost dintotdeauna preferatul meu

te-am înșelat cu toți demonii, iubite…

locul meu a fost dintotdeauna în flăcări

te-am ars și te-am alungat ca să nu-mi poți frânge inima vreodată,dar am uitat, dragule,

că inimile sălbatice nu pot fi frânte niciodată…

 

R.

•January 6, 2014 • 9 Comments

mi-am imaginat întotdeauna că atunci când întâlnești prima oară marea Iubire o scânteie se aprinde cu mult înainte să știi. că ai un semn. că simți un fior nemaiîntâlnit. mi-am imaginat că, la un anumit moment în fiecare trecere, se întâmplă ceva, ești tras de mânecă, zbuciumat, ți se deschide inima…sau pur și simplu te tai la un deget într-un alt mod și atunci descoperi cu adevărat că ești un om fericit. am crezut că toți oamenii sunt fericiți, dacă nu acum, cel puțin o dată în viață. am crezut că toți oamenii își găsesc până la urmă marea dragoste. am crezut în gratitudine și în bucurie. am crezut în oameni, așa cum crezi în vindecarea rănilor și-n efectul benefic al râsului..

dar nu există scurtături spre fericire..cumva, trăim cu toții cu ochii larg închiși și omenii…ei bine, oamenii nu sunt tocmai ființele potrivite în care să crezi.

motivul ruinelor și al plânsului pe morminte

•December 4, 2013 • Leave a Comment
  • dacă o să citești în ochii mei stelele

    și pe obraji ai să aflii oceane limpezi

    dacă o să-mi găsești între coaste o ultimă zvâcnire sălbatică

    și buzele mele or să-ți povestească istorii triste despre vise cu nume de uragan

    dacă sufletul îmi va fi îngenunchiat și vânăt

    și zborul plouat, și penele smulse

    sărută-mi, iubite, ochii plânși

    îmbrățișează-mi inima obosită cu ale tale doruri calde

    oprește-mi valul de lacrimi din piept!

    și mormântul de îngeri din spate…

    R.

     
    %d bloggers like this: