Cine sunt? Mă întreb uneori, şi mai plâng…

Mă mai întreb uneori de ce nu am ales în viaţă poemul ca singurul lucru pentru a trăi. De ce nu am ales să mă trezesc dimineaţa târziu şi să nu-mi otrăvesc inima cu o cafea atât de amară, să-mi aleg pentru azi să scriu despre tata, să spun ce m-a apăsat vreodată, să scriu despre cât de mult iubesc şampania şi cât de frumoşi sunt oamenii după o sticlă. Să mai dorm un pic pe la 2. De ce nu m-am făcut artist? Aş fi fost o roşcată cu părul foarte lung şi aş fi avut o cameră cum visam dintotdeauna, cu un aer de “la belle èpoque”. Nu mi-ar fi fost niciodată urât şi greu. Nu m-aş fi plâns. Ar fi fost atât de simplu.

Uneori mă gândesc dacă mi-e indiferent că m-am pierdut…dacă m-aş mai regăsi acum cu aceeaşi dorinţă de a-mi pune sufletul la autoservire, dacă nu cumva, după un timp, aş vrea totuşi să renunţ, gândindu-mă că oamenii ştiu de ce mă tem şi au unde să atace.
Ştiu, totuşi, în fiecare zi, că foile de pe pereţi cu anatomie şi biochimie merită. Că vor merita într-o zi unghiile tăiate scurt pe sub mânuşi şi că dimineţile la 6 vor avea un rost, la fel ca plânsul dinainte de examene că e prea greu şi mai bine eram artist. La fel ca nopţile pierdute în sute de pagini.(Mă întreb unde au trecut nopţile acelea…şi cât de mult au şters din mine cuvinte frumoase şi rânduite cu perfecţionism în detrimentul unor fraze greoaie de care va atârna, într-o zi, viaţa cuiva)
Cine sunt? Mă întreb uneori, deşi ştiu că sunt astăzi ceea ce ani de-a rândul m-am rugat să fiu. Mintea mea e împlinită. Mintea mea ştie cum se creează viaţa. Sper că şi sufletul să fie fericit, lumea să-l iubească şi pe el. Şi cuvintele mele, pământul din care sunt făcută, circulă neîntrerupt în sinapse, doar că…am ales tăcerea. Poate a doua oară, ştiind cât de mult din suflet cere, aş renunţa la gândul de a alege bisturiul în locul unei vieţi simple cu cafea slabă şi foi cu poeme.
Sau poate asta sunt.  Şi aş lua-o de la capăt, să mă reconstruiesc din nou, bucată cu bucată, cu un entuziasm copilăresc de a vedea mereu ce iese, şi de fiecare dată când aş ajunge aici aş fi alta. Poate la fel de întunecată, la fel de ciudată, dar cu acelaşi suflet perfecţionist, pe nume Poem. În definitiv, fericirea nu m-ar putea mulţumi vreodată. E prea comună pentru mine.

Advertisements

~ by rouxanne on November 23, 2017.

2 Responses to “Cine sunt? Mă întreb uneori, şi mai plâng…”

  1. Imi place mult felul in care te exprimi.

    Like

    • Daca ai sti de cat de mult timp ne “cunoastem”… sunt acelasi om, sub alt nume. Vechea Lorelei de la “atunci ploua cu poem pste fluturi…”. Mi am amintit de tine.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: