Ce să ştii când nu mă mai ştii

…Să ştii că nu mi-era frică de tornade, nici de pistoale sau de sânge, nu mi-era frică de zei, de dureri, de supradoze, nici de blesteme. Nu mi-era frică de oameni. Zidul despre care toţi vorbesc că şi-l construiesc în jur , vezi Doamne, să îi ţină “departe” de alţii a fost modalitatea de a ma apăra – nu de ei, ci de mine însămi. Am fost cel mai mare duşman al meu. M-am urât în repetate rânduri. Am crezut că nu mă poate salva nici măcar cerul şi am blestemat ziua dintâi a omenirii. Singura mea religie ai fost tu. Ai ştiut vreodată asta?…

Mi-era sufletul atât de strâmb, că nici vrăjitoarele cu părul roşcat nu îmi puteau descifra liniile din palmă, ştii tu, cele care ar trebui să îţi arate cea mai frumoasă cale spre tine însuţi. Cum aş fi putut să le urmez, dacă erau împărţite între cele patru zări…la răspântia lor? Cum aş fi putut să-mi tatuez cel mai frumos şi fericit cuvânt, când acesta semăna perfect cu tine? Cum să fi putut dona sânge, când numai tu îmi curgeai prin vene? Citisem într-o carte că sângele are culoarea cireşelor amare, la fel ca iubirea, dar mult timp privisem totul în alb-negru, doar pentru că eram eu o definiţie a contrastului. Eram oarbă până să văd lumea prin ochii tăi.

Cât poţi fi de idiot să-mi negi războiul din minte şi să mă vezi ca pe o fiinţă obişnuită, cu respiraţia în ritmul ei biologic, când ventriculele îmi pompau sângele numai în ritmul paşilor tăi? Cum să nu realizezi că nu puteam fi angelică sau diabolică, pentru că în mine compasiunea şi cruzimea trăiau una lângă alta în aceeaşi inimă..şi aş fi fost capabilă de orice?

Nu m-ai cunoscut vreodată, ia spune-mi, străine… Ce ştii despre mine? N-ai fost în stare să-mi îmblânzeşti sălbăticia şi, de altfel, n-ai putut să-mi găseşti piesele distruse, dezordinea şi nesiguranţa şi să mă iubeşti acolo, n-ai găsit posibilitatea de a da un sens nebuniei mele, nici punctul în jurul căruia se învârte haosul care sunt.

“Reprezint pentru tine toate păcatele pe care n-ai avut curajul să le comiţi”. Mă ştii doar dintr-un vis de demult, în variantă confuză şi neclară. Să îţi aminteşti doar că sunt o flacără desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund.

R.

 

Advertisements

~ by rouxanne on March 29, 2016.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: