când eram copil, credeam că cel mai frumos dar supranatural era sa poți citi gândurile oamenilor. eu nu voiam să zbor și nici să am o baghetă magică. am avut mâinile încleștate în doruri și aripile mi-au fost luate demult, cu mult înainte de a ști cum se foloseau. eu am vrut să cunosc mintea omului căruia îi auzeam contracțiile inimii și nu știam pentru ce bat. și a fost de ajuns să încerc să înțeleg ( într-o capacitate limitată ) de ce se întâmplă ce se întâmplă…de ce în oameni nu poți să crezi, de ce mint, de ce trădează, de ce pleacă

de ce suferă și de ce rănesc, de ce mor, de ce nu sunt aici, de ce nu iartă, de ce fug

și când am descoperit cea mai mică parte, mi-am dat seama că, încercând să înțeleg, m-am distrus pe mine însămi

R.

de ce alegem să iubim ceea ce ne distruge?

Advertisements

~ by rouxanne on November 6, 2014.

One Response to “”

  1. Doamne, Rouxanne, iartă-mă! Abia acum am ajuns pe aici. Și am cutit ce ai scris. Și îmi place. Și ești aceeași. Nu știu de ce alegem să iubim ceea ce ne distruge… Poate pentru că găsim validare în suferință? pentru că trebuie să ne demonstrăm că suntem oameni, deci firi paradoxale care pot iubi în timp ce suferă? pentru că, platonic, suntem masochiști? pentru că avem senzația că suferința ne dă un aer aparte? sau pentru delocalizarea durerii… sau…sau doar așa. că putem.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: