îmi amintesc de tine și am învățat să te urăsc


am căutat îndelung cuvântul perfect să-mi explic sufletul

am căutat în ultimul timp motivul ființei mele
și am rugat cerul să-mi dea explicația
pentru care soarele nu-mi ține de cald, unde nu există dragoste
am ajuns să vorbesc cu oglinzile, ca o nebună,
să iubesc toți oamenii care-mi ies în cale cu dăruire naivă
să urăsc cu aceeași măsură cu care tu ai urât întâi,
să sfâșii fără milă, doar să răzbun ce-ai rupt cu sânge rece
nu mai sunt acasă în inima mea și tu nu știi
cât doare să fii mai străină în tine decât în alții
și mi-aș dori să îmi ating pieptul și să simt că bate câteodată ceva
sau că n-am uitat să respir…
pretind doar că a rămas în mine o fărâmă de oxigen
cu care îmi hrănesc mădularele din când în când
pretind că încă mai știu să silabisesc cuvintele
și deși m-am înfășurat în tăcere, îmi amintesc cum e să strig,
îmi amintesc de tine și am învățat să te urăsc
Lorelei.
Advertisements

~ by rouxanne on November 8, 2011.

13 Responses to “îmi amintesc de tine și am învățat să te urăsc”

  1. "cât doare să fii mai străină în tine decât în alții"… Mi-e greu să găsesc cuvinte cu care să spun cum mi-ai trecut prin gânduri până la miez cu versul acesta.

    Like

  2. Invatam sa uram atat de repede, insa cand vrem sa iubim avem de parcurs un intreg ceaslov.In lipsa lor, iubim orice, si de aceea murim in noi prea devreme.

    Like

  3. tot raul spre bine…..ura in trecul iar iubiea in viitor asa e viata mai frumoasa….

    Like

  4. Of of of…ingerule!

    Like

  5. imi place mult

    Like

  6. Ura e doar o alta forma de iubire.

    Like

  7. mereu numai trairi profunde…mi-a atins miezul inimii versurile tale!!!

    Like

  8. am recitit..e..spectaculos..;x

    Like

  9. I just noticed jurnaluluneiscriitoare.blogspot.com by surfing online, and found it is so sweet. Keep up the great work! I have similar idea to this site.I hope we can work together You can also get a tutor to help you. My friend told me he was helped a lot by amazing [URL=http://chinesetuition.blog.com ]tuition agency in singapore [/URL]. Can you also share me with your comments in here?

    Like

  10. Iubirea si ura se hranesc una cu alta…E greu cand incerci sa iti iei pulsul ca sa "verifici" daca inima ta mai e acolo. Dar totusi, ea e mereu acolo, nu are cum sa ne paraseasca. N-ar fi pacat sa o umplem cu emotii negative cand am putea pur si simplu sa avem rabdare si sa ne dam timp sa uitam? O sa umplem golul, nu avem nevoie sa ne aruncam cu capul inainte in asa-zise "iubiri"…asa invatam sa ne apreciem mai mult, sa tinem mai mult la noi.

    Like

  11. Nu, nu trebuie să urăşti.Lasă timpul să cicatrizeze…până la vindecare!În versurile tale parcă ura nu mai este ură!

    Like

  12. sunt in aceste versuri,toata.Multumesc!

    Like

  13. Imi plac versurile tale ,imi place aerul tau….te citesc cu mare placere !

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: